Ciorapii peste  genunchi sunt un articol vestimentar ce stârnește multe controverse, fiind pe o graniță fină ce desparte un look chic de unul cheap sau, mai pe românește, îți pot compune o imagine de adolescentă sau de vampă în funcție de asocierile pe care le faci.

Acest tip de ciorapi sunt printre puținele articole vestimentare care pot fi purtate la vedere doar de persoane tinere. O altă condiție absolut necesară pentru a îi purta este să ai picioare frumos proporționate, de preferință lungi, subțiri și drepte. Altfel poți cădea foarte ușor în ridicol. Ca tip de siluetă se potrivesc cel mai bine cu conformația dreptunghi (varianta slim)  și clepsidră.

cu ce ma imbrac, cucemaimbrac, ciorapi peste genunchi, negru, gri, alb

sursa foto: calzedonia

Dacă îndeplinești aceste condiții ai toate șansele să atragi privirile ca un magnet. Ei bine, da!  Asta se întâmplă când porți genul acesta de ciorapi. Nu ai cum să treci neobservată. Așa că, o altă condiție pe care trebuie să o îndeplinești este să îți placă să fii în centrul atenției.

Dacă faci asocierile corecte vei obține un look tineresc, aș putea spune chiar adolescentin, fără să greșesc prea mult.

Și acum câteva ponturi pentru a rămâne în zona chic. Este evident că ciorapii de acest tip sunt purtați cu ceva scurt.  Fie că îi pui la fustă sau rochie, fie că îi pui la pantaloni scurți, trebuie să ai grijă la cât dezvălui. Păstrează o doză de mister și ține lenjeria bine ascunsă.

Dacă poți o fustă sau o rochie mulată este esențial ca ea să stea la lungimea pe care o vrei tu, nu să se ridice și să te forțeze să tragi de ea la fiecare câțiva pași. Cele mai bune variante sunt fustele în A, fustele cu volane, cu clini, pliuri sau pe bie. Le poți purta și cu rochii tricotate sau pulovere supradimensionate. Combinația mea preferată este cea cu pantaloni scurți. Îți dă același aer adolescentin, dar îți dă și confort și libertate de mișcare.

cu ce ma imbrac, cucemaimbrac, ciorapi peste genunchi, fusta, rochie tricotata, ghete, cizme, negru, alb

sursa foto: motelrocks.com/ the stylishfox.com, pinterest

Poți alege ciorapi mulați pe picior sau ciorapi mai lejeri și mai lungi pe care îi poți încreți pe toată lungimea sau doar deasupra genunchilor. Deși acest gen de ciorapi se potrivesc cel mai bine la cizme cu înălțimea sub genunchi, poți face combinații foarte reușite și cu ghete, bocanci sau chiar pantofi.

cu ce ma imbrac, cucemaimbrac, ciorapi peste genunchi, verde, fusta, rochie tricotata, ghete, cizme

sursa foto: pinterest.com/ papayaclothing.com

Cromatic vorbind, poți alege ciorapii în culoarea încălțămintei dacă vrei un efect de alungire a picoarelor sau în culori contrastante dacă ai picioare suficient de lungi cât să nu conteze liniile orizontale pe care le produci.

cu ce ma imbrac, cucemaimbrac, ciorapi peste genunchi, fusta, rochie tricotata, ghete, cizme, negru, gri

sursa foto: pinterest/socksview.com

Poți purta ciorapii peste genunchi direct pe piele sau peste un dres. Și aici te  poți juca atât cu culorile cât și cu modelele. Poți pune ciorapi uni peste un dres cu model sau invers. Dacă esti expertă în combinații poți pune chiar modele diferite.

Am văzut și câteva variante fericite de ciorapi peste genunchi purtați cu jeans. Dar pentru asta trebuie să alegi o variantă mai groasă de ciorapi. Eu personal, prefer să port în genul acesta de combinații, încălzitoare sau  jambiere.

cu ce ma imbrac, cucemaimbrac, ciorapi peste genunchi, de casa

sursa foto: popsugar.com/lookastic.com

În afară de ținutele de stradă mie îmi place să port acest gen de ciorapi prin casă. Pot să aleg modele mult mai trăznite și nu trebuie să îmi fac griji dacă mă avantajează sau nu.  Asociați  cu un pulover supradimensionat sau cu o rochie tricotată oferă lejeritate și confort, iar pentru o zi de leneveală în casă sunt alegerea perfectă.

În concluzie, atâta timp cât ții cont că aspectul final trebuie să fie unul mai apropiat de inocență decât de erotism, ar trebui să obții un rezultat chic.

Spor la shopping!

Cover photo by Tofros.com from Pexels

Cu Ce Ma Imbrac

Author Cu Ce Ma Imbrac

More posts by Cu Ce Ma Imbrac

Leave a Reply